INEDIT. Au inventat şi promovat o grădiniţă bazată numai pe ecrane ca să încurajeze lectura şi forţa cuvântului. Mira Kindergarten - povestea unei altfel de campanii
PARTENERIAT. Agenţia de ştiri News.ro organizează o nouă ediţie a evenimentului Energy Road – Energie la tine acasă. Jurnalistul Moise Guran, printre moderatori
COMUNICAT. Echipa României, campioană mondială la Counter-Strike, felicitată de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv, Mihai Covaliu
ŞTIRILE SĂPTĂMÂNII. Nume noi la CNA, cu surpriza Vasile Bănescu. Ştiri cu prezentatori virtuali în Libertatea. Radu Banciu pleacă de la Prima Sport
COMUNICAT. DespreCopii Media Group, partener media principal al evenimentului de lansare a primei cărţi pentru copii marca DENT ESTET 4 KIDS: O poveste despre dinţişori şi supereroi salvatori
COMUNICAT. 1.300 de mame vulnerabile, din Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău vor primi Cutia Bebeluşului, oferită de Asociaţia SAMAS, cu sprijinul Fundaţiei OMV Petrom
PARTENERIAT. „Geniul care a redefinit vocea Ryanair în social media” vine la Bucureşti. Creativity4Better
PARTENERIAT. La Bucureşti: Un fost director de marketing al Nike, pe lista de speakeri la Conferinţa Globală IAA Creativity4Better
Noutăţile lunii august la History Channel. Un nou sezon din Blestemul Fermei Skiwalker şi serialul documentar Imperiul Disney
COMUNICAT. Digital Throne – Campionatul Mondial de Esports a adunat la Iaşi peste 150 de mii de spectatori
Cum titrează marile publicaţii moartea Reginei Elisabeta a II-a: „Regina a fost o constantă în viaţa oamenilor săi”
COMUNICAT. Eduardo Guerrero cel mai în vogă dansator de flamenco vine în România. Minunea dansului spaniol dansează imposibilul!
Cum îi protejăm pe tineri de pericolele de pe net şi de pe TikTok? Părinţii arată către şcoală. "Nu ne-am bazat niciodată pe frică sau control". Ce ar funcţiona?
COMUNICAT. DJ Vali Bărbulescu a încins atmosfera la Galeriile Senat, cu ULT Tower 10 în centrul scenei