Paginademedia lansează o nouă rubrică – Derapaj. Greşeli voite sau neintenţionate, de fond, dar şi de formă, vor fi tratate aici. Abateri de la normele profesionale şi deontologice, derapaje pe fond electoral, articole şi emisiuni asupra cărora planează suspiciuni, formulări nu tocmai inspirate sau care induc publicul în eroare.
Astăzi, două cazuri soft.
Titlu forţat în Adevărul
Mafiotul de la Pro TV ştia că va fi arestat, deschide Adevărul ziarul de luni, 10 noiembrie. Ce anunţă titlul? Că un angajat al Pro TV, mafiot, avea cunoştinţă de posibila lui încarcerare. Despre ce este vorba, de fapt? Aflăm din subtitlu: Ioan Migdal, actorul interlop din serialul Băieţi buni, a fost arestat.
Legătura lui Migdal cu Pro TV este indirectă: actorul-interlop a interpretat un rol într-un film difuzat de Pro TV, nu este un angajat al postului. Un nume ca Migdal nu ar fi asigurat, însă, un impact atât de puternic precum alăturarea Mafiot – Pro TV – arestat.
Grigore Cartianu, redactor-şef la Adevărul, consideră că titlul este corect, dar admite că exprimarea a fost forţată. Citeşte mai mult
11 Noiembrie, 2008 | Categoria: Derapaj