Un nou cotidian naţional – Puterea – va fi lansat, miercuri, 14 aprilie, pe piaţa presei scrise româneşti. Jurnalistul Alecu Racoviceanu, care va face parte din colegiul editorial al ziarului Puterea, a declarat, pentru Agerpres, că politica ziarului va fi cea a “ştirilor bombă“, iar publicul-ţintă vizat reprezintă “nişa disperat de mică a cititorului serios de print“.
Fostul director al cotidianului Gardianul a precizat că a fost stabilit deja colegiul editorial al noului produs media, între membri fiind Lidia Popeanga-Mitchievici, Val Vâlcu, precum şi jurnalistul Cristian Şuţu, care va coordona departamentul de politică internă şi externă. Cât despre investitori: vor fi dezvăluiţi peste trei luni.
EXCLUSIV Alecu Racoviceanu: Politica editorială a noului cotidian ‘Puterea’ va fi cea a ştirilor-bombă
12 Aprilie, 2010 | Categoria: Revista presei









9 februarie: Viscolul a pus probleme în distribuția ziarelor
8 februarie. Despre audiențe: Întârzieri în instalarea panelului și calibrare, dar acestea “nu au afectat semnificativ datele”
7 Februarie. Andrei Gheorghe: „Se spun păreri lipsite de testicule“
6 februarie: Protest în poarta lui Voiculescu cu slogane împotriva eticii de la Antene
2 Februarie. Dan Capatos: “Sunt privit ca un distrugător de generaţii”
1 Februarie: Marile războaie de presă ale “Evenimentului zilei” – “Epoca Ion Cristoiu”
Discursul președintelui: Trei milioane de români pe TV la pri...
Pro TV a fost post de știri pentru o zi. E o nouă strategie? ...
EXCLUSIV. Rezultatul verificărilor BRAT: România liberă, con...
Audiențele în ianuarie, acum și anul trecut. Câți români ...
Posturile pe care cabliștii sunt obligați să le aibă în gr...
Ion Cristoiu vine azi la PaginademediaTV...
Manifestul Jurnalul. Un ziar își asumă un manifest cu cereri...
Stelian Tănase, grevă de emisie pentru neplată: “am de...
Alice Iacobescu lasă Antena3 pentru Digi24...
Andreea Crețulescu și Adrian Cioroianu, parteneri într-un no...









