Telesport Intermedia SRL a cerut Tribunalului Bucureşti intrarea în insolvenţă, iar instanţa a admis, în data de 2 august, solicitarea societăţii care operează postul Telesport, dispunând intrarea în faliment, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea societăţii. Societatea Telesport Intermedia SRL a solicitat Tribunalului Bucureşti, în data de 27 iulie, deschiderea procedurii insolvenţei, potrivit datelor publicate pe site-ul Tribunalului Bucureşti (TB), scrie Mediafax.
Telesport intră în faliment
6 August, 2010 | Categoria: Revista presei













3 septembrie: Prigoană: Trusturile de presă se duc în cap. Îi aştept pe moguli la cotitură
2 septembrie: Udrea: Frunza este profesionist făcută și va apărea pe eticheta multor produse
1 septembrie: Patriciu: Andrei Tinu nu are cum să dea în judecată Adevărul. Grevă la Money Channel
30 august:”Blonda lui Bote”, de opt ori mai populară decât cel mai mediatizat intelectual al României
27 august: Dan Diaconescu: DNA mă acuză că aș fi cerut 25 mil euro de la Ursus
26 august: Mircea Badea: există mari șanse ca În gura presei să-și încheie cariera. Kanal D e scos la vânzare 

Cine e în Noua Zeelandă cu Roșia Montana? Turcescu, Tatulici...
Turcescu, despre excursia în Noua Zeelandă: “nu a avut loc ...
Andi Lăzescu își completează echipa din TVR cu un vechi col...
Cosmin Cernat se întoarce la TVR...
Victor Ciutacu: Am înregistrat la OSIM brandul “Tonomatul lu...
Emilian Isailă și-a dat demisia de la Adevărul...
Roxana Voloșeniuc, despre Noua Zeelandă: Mă întreb câți d...
Primul meci al Andreelor: Esca s-a ținut la distanță de Bere...
Prezentare antologică pentru Războiul Stelelor: Luke Skywalke...







