Skip to main content

FACEM ROMÂNIA BINE. Promovează România pe Instagram: "M-am hotărât să o fac într-o perioadă în care mulţi dintre cunoscuţii mei voiau să plece la un trai mai bun" - Dan Posea

 
Dan Posea
Dan Posea

FACEM ROMÂNIA BINE. Se recomandă drept unul dintre puţinii oameni care promovează România zi de zi. Nu doar de 1 decembrie. Iar fotografiile postate pe Instagram – unele făcute de el, altele preluate de la alţi „instagrammeri”, ajung la peste 41.000 de foloweri.

Publicitate

Dan Posea e un tânăr carismatic cu mult spirit antreprenorial are a decis să lupte cu “valul de hate pe România”, cum denumeşte el situaţia de acum 3 ani, când toţi cunoscuţii lui voiau să emigreze în căutarea unui nivel de viaţă crescut.

Promovez România a apărut în 2015, atunci când mă aflam la Sibiu şi mă documentam cu privire la lucrarea mea de licenţă. În acea perioadă m-am hotărât să lupt împotriva vântului şi să promovez România prin intermediul fotografiei, fără să urăsc ţara în care m-am născut şi în care m-am dezvoltat.

Îl găseşti mereu cu telefonul în mână, în căutarea locurilor pe care merită să le vizitezi în România. Cei 41 de mii de urmăritori pe care îi are pe contul de Instagram sunt dovada faptului că proiectul funcţionează.

Într-o perioadă în care România devine o destinaţie turistică din ce în ce mai interesantă pentru turiştii străini - doar în 2018 aproape două milioane de turişti străini au vizitat ţara - metoda de promovare aleasă de Dan Posea este în trend.

#promovezromania s-a transformat într-un adevărat ghid interactiv de recomandări de călătorie fiind folosit atât de cei care postează imagini din ţară, cât şi de turiştii interesaţi de destinaţii de neratat.

#promovezromania a fost folosit în aproximativ 100 000 de postări. Acest lucru mă bucură enorm. Din ţările pe care le-am vizitat în ultimii 10 ani, pot spune că ţara asta are un potenţial fantastic şi sunt destul de multe zone virgine. Nu degeaba ambasadorul oficial al turismului transilvănean este Prinţul Charles.

Contul de instragram gestionat de Dan Posea funcţionează ca un adevărat barometru din care putem afla zonele de interes pentru străinii care vor să ne descopere ţara. Este bine cunoscut faptul că România este în principal o destinaţie de business şi turism dentar, aşa se explică şi faptul că în topul oraşelor vizitate de străini se află capitala, dar Delta Dunării câştigă din ce în ce mai mult teren.

"Din pozele noastre şi mesajele pe care le primim constant de la străini, am realizat că sunt câteva destinaţii pe care le preferă aceştia: Bucureşti, Braşov, Sighişoara, Sibiu, Cluj şi celebrele mănăstiri din zona Moldovei. În ultima perioadă s-a manifestat interesul şi pentru Delta Dunării", spune Posea.

Când îl întrebi care e regiunea care îi place cel mai mult, tânărul absolvent de Geografie pune degetul pe hartă în dreptul Transilvaniei.

Dan Posea: "Mă pasionează foarte mult arhitectura, bisericile fortificate şi viaţa saşilor din această zonă. Mergând prin celebrele practici ale facultăţii prin ţară, am deprins acest gust fain de a descoperi locuri noi şi mai puţin exploatate."

Paginademedia.ro vă prezintă interviul cu Dan Posea în cadrul proiectului editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în unul dintre cele mai prestigioase ghiduri turistice din lume - "Lonely Planet" - clasifică România drept destinaţia perfectă de vacanţă, românii încep să redescopere ţara prin intermediul unui cont de Instagram.

Despre #PromoveazăRomânia, contul de Instagram pe care turiştii descoperă şi recomandă destinaţii de neratat din ţară, am vorbit cu un absolvent de geografie care crede cu tărie că nu trebuie să fim mândri de România doar de 1 decembrie, ci în fiecare zi.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susţinut de MedLife.

Cum a apărut ideea acestui proiect? A început iniţial pe Facebook, Instagram şi aţi avut şi un site, dar de la un timp sunteţi focusaţi pe Instagram. Cum faceţi content?

Dan Posea: Ideea acestui proiect a apărut în anul 2015, atunci când mă aflam la Sibiu şi mă documentam cu privire la lucrarea mea de licenţă. În acea perioadă era foarte mare hate-ul pe România, mulţi dintre cunoscuţii mei voiau să plece la un trai mai bun şi cu toate astea m-am hotărât să lupt împotriva vântului: şi anume să promovez România prin intermediul fotografiei, fără să urăsc ţara în care m-am născut şi în care m-am dezvoltat.

Încă de la începutul proiectului, am ales ca toată energia să ne-o canalizăm pe Instagram deoarece erau conturi mari pe Facebook care promovau zone din România. Pot spune că a fost o decizie înţeleaptă ascultându-mi instinctul, iar asta se poate observa şi pe Instagram. Ne urmăresc aproximativ 41 000 de oameni şi hashtag-ul #promovezromania a fost folosit în aproximativ 100 000 de postări. Acest lucru mă bucură enorm.

Cum alegeţi fotografiile pe care le repostaţi?

Dan Posea: Fotografiile le alegem în funcţie de compoziţie şi dacă nu a fost expus de prea mult loc acel loc/peisaj în online. Scopul din start a fost acela de a fi un pagină care să shareuiească fotografiile românilor şi străinilor deoarece am realizat că nu pot merge eu zi de zi prin ţară să descopăr locuri şi să le fotografiez.

În ultima perioadă am călătorit mai mult şi am ales să postez conţinutul meu propriu."

De ce consideri că trebuie promovată România?

Dan Posea: Din ţările pe care le-am vizitat în ultimii 10 ani, pot spune că ţara asta are un potenţial fantastic şi sunt destul de multe zone virgine. Nu degeaba ambasadorul oficial al turismului transilvănean este Prinţul Charles. Asta spune destul de multe despre noi ca popor.

Romania devine o destinatie din ce in ce mai interesanta pentru turistii straini. Datele arata ca aproape 13 milioane de turisti straini au vizitat Romania anul trecut. Din pozele voastre ce zone reies ca ar fi de neratat?

Dan Posea: Din pozele noastre şi mesajele pe care le primim constant de la străini, am realizat că sunt câteva destinaţii pe care le preferă aceştia: Bucureşti, Braşov, Sighişoara, Sibiu, Cluj şi celebrele mănăstiri din zona Moldovei. În ultima perioadă s-a manifestat interesul şi pentru Delta Dunării.

V-aţi gândit să vă orientaţi spre zona de turişti străini? Să duceţi mai departe pagina la nivel de informaţii, tips& tricks?

Dan Posea: Da, pot spune că ne-am gândit la acest lucru şi facem într-un fel partea asta cu cei care ne trimit mesaje. Din punctul meu de vedere, pentru a duce contul la next level, trebuie făcute câteva investiţii serioase într-un site şi marketing. Momentan nu suntem dispuşi la asemenea investiţii, dar luăm în calcul să facem un upgrade proiectului.

Ai terminat facultatea de geografie, de aici pasiunea pentru România?

Dan Posea: În proporţie de 90% răspunsul meu este da. Mergând prin celebrele practici ale facultăţii prin ţară, am deprins acest gust fain de a descoperi locuri noi şi mai puţin exploatate.

Promovez Romania este un proiect fotografic şi tu eşti un instagrammer cunoscut în comunitate. Ce tips & tricks le poţi oferi celor care fac fotografii cu telefonul?

Dan Posea: Nu pot spune că sunt un instagrammer cunoscut. Însă ştiu sigur că mulţi au auzit de contul @promovezromania. Eu le recomand înainte de a investi într-un telefon scump, să testeze mai întâi dispozitivele prietenilor şi apropiaţilor lor. Făcând acest lucru, îşi pot da seama dacă îi atrage şi pasionează această zonă de Instagram.

După acest pas, le recomand să testeze aplicaţii de editat fotografii şi să investească bani pentru a beneficia de cele mai bune feature-uri pe care aplicaţia le are. Făcând aceşti 2 paşi, îşi pot creşte contul organic şi pot face campanii plătite cu branduri.

Cum aţi reuşit să creşteţi comunitatea? Ce proiecte si colaborari s-au dezvoltat din Promovez Romania?

Dan Posea: Comunitatea noastră a crescut organic în utimii 3 ani. Am avut numeroase colaborări cu start-up-uri, branduri, linii aeriene şi unităţi de cazare. În acest fel am cunoscut oameni faini cu care m-am şi împrieteni.

Printre colaborările mele preferate se află proiectele pe care le am cu Samsung, Casa Savri, Nayino Resort Hotel şi instameet-urile în care mă implic constant cu Adrian Dan şi Radu Niţă.

Care este locul tău preferat din Romania şi de ce?

Dan Posea: Zona mea preferată este Transilvania. Mă pasionează foarte mult arhitectura, bisericile fortificate şi viaţa saşilor din această zonă.

De ce are nevoie Romania ca să se promoveze mai bine în rândul propriilor locuitori?

Dan Posea: Consider acţiunile comunităţii Instagram din România a fi printre cele mai importante şi potrivite pentru promovarea turismului în rândul locuitorilor. Întotdeauna mi-a plăcut şi am mizat pe aceste parteneriate private, fără prea multe resurse şi eforturi din partea sistemului public.

Proiectul editorial Paginademedia.ro Facem România bine este susţinut de Medlife


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri

Citeşte şi:

Autor: Andreea Pietroşel
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus