Skip to main content

FACEM ROMÂNIA BINE. Jurnalism în vârf de munte. Povești tulburătoare și reacții copleșitoare. Izolați în România. Povestea.

 
FACEM ROMÂNIA BINE. Jurnalism în vârf de munte. Povești tulburătoare și reacții copleșitoare. Izolați în România. Povestea.
Dite Dinesz, cu rucsacul în spate, în căutare de povești

FACEM ROMÂNIA BINE. "Doamnă, nu am dat bună ziua cuiva de trei săptămâni!" "Numai dumneavoastră ne mai căutați!" Aude des astfel de vorbe. Le aude de la oameni din vârf de munte, izolați de-a dreptul, care își duc zilele numai ei știu cum. Vorbe triste și mărturii tulburătoare. Mărturii care nu îi lasă indiferenți pe telespectatori: realizatorii strâng atâtea pachete cu ajutoare că abia reușesc să le trimită pe toate celor "Izolați în România."

Publicitate

Jurnalism care face bine. Jurnalism care schimbă comunități. Dite Dinesz, jurnalist la TVR, face de mai bine de 10 ani, cu pauze, seria Izolați în România. Caută povești în vârf de munte. Povești care mișcă telespectatorii și îi mobilizează. 

Povestea e simplă, în teorie. Își pune rucsacul în spate și pleacă la drum prin munți, în cătune în care se poate ajunge doar pe jos, după ore întregi de mers, doar pentru a afla poveștile oamenilor care locuiesc în locuri izolate ale României. Nu contează județul. A fost peste tot. 

Poveștile sunt zguduitoare de fiecare dată (și nu folosim cuvinte mari!) „Eu n-am mai văzut oameni de trei săptămâni. N-am dat bună ziua către nimeni de trei săptămâni”, spune un bătrân în lacrimi. „Suntem parcă în comuna primitivă”, spune o bătrânică dintr-un alt cătun. „Aici ne-am născut, aici om muri. Bine ar fi dacă am muri să nu mai trăim singuri.”

Seria de reportaje a fost atât de puternică încât echipa emisiunii a început să primească sute de mesaje de la oameni din țară și din afară pentru a veni cu ajutoare. Anul trecut a avut 400 de pachete de livrat. Anul acesta, 500.

„În toata România au ajuns pachete din toată ţara, nu a fost regiune pe care să nu o regăsesc pe formularul de înscriere. Şi Europa a fost toată, dar şi America şi Australia”, a povestit jurnalista pentru Paginademedia.ro. 

E aproape imposibil să o prinzi pe jurnalista Dite Dinesz la un interviu în luna decembrie, pentru că pentru ea și pentru echipa ei este Crăciunul în fiecare zi. Iar fiecare zi de „Crăciun” și-o petrece cu „izolații” ei. Merge în munți, acolo unde și-a filmat reportajele și duce cadouri celor izolați. Însă a acceptat să ne spună în scris povestea reportajelor.  

Cum îi găsește pe izolați? 

„De multe ori urcăm şi ştim că sus mai sunt câtiva oameni. Şi o iau pe una dintre poteci, casele sunt foarte departe una de alta, deci trebuie să aleg…În lumea lor, nu e timp şi nici firesc să te documentezi. Dar e obligatoriu să devii precum ei, să uiţi de confortul lumii tale şi să trăieşti cu ei.”

Înainte de povestea emisiunii, prezentăm una dintre edițiile Izolați în România, câteva povești tulburătoare ale unor bătrâni pentru care singurătatea aproape că nu mai e de suportat.

Paginademedia.ro prezintă povestea emisiunii Izolați în România, în cadrul proiectului editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în care aproape „se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - și să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa așa cum trebuie să fie făcută. Și cum (încă) se mai face. Poveștile unor proiecte media și ale unor oameni care își fac treaba cu respect pentru public și pentru meserie. Curat.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susținut de MedLife

Cine te-a inspirat să faci această serie de reportaje?

Dite Dinesz: Aş putea răspunde că eu, dar ştiu că nu e aşa. Aş putea raspunde că o întâmplare a fost cea care a declanşat povestea. Dar ar fi prea simplu. Aş putea să spun că aşa a fost să fie, că e tema ataşată lecţiei mele de viaţă, dar mă tem să spun acest lucru, pentru că ar trebui să mă şi evaluez. Aş putea să spun că ideea a venit brusc, aşteptând în maşină culoarea verde a semaforului. Aş mai putea să dau vina pe multe fapte.

Dar mă opresc şi răspund ca in România izolată, Dumnezeu, numai el ştie, eu nu…

Spune-mi puțin despre primul caz pe care l-ai documentat?

Dite Dinesz: Primul caz pe care l-am trăit a fost o urcare în 2006 în cătunul Orăştioara de Sus din Hunedoara. Am spus atunci într-un reportaj de 4 minute povestea Fiei, ciobăniţa de la capătul unei poteci. Am trăit o bucurie şi o dorinţă de a spune povestea ei cum nu mai avusesem parte. A trecut timpul şi gândul la ea a devenit o intrebare: oare mai sunt ca ea în România?

Întrebarea aceasta a devenit un an mai târziu seria de reportaje Izolaţi in România. Şi mă leg acum de cuvântul documentare, care e obligatoriu în manualele de jurnalism. Dar care nu există când e vorba de noi.

Mergem pur şi simplu la risc, să nu ştie că venim, să nu aleg eu, ci să ne aleagă ei pe noi, după cum e vremea, poteca, starea mea din acea zi…De multe ori urcăm şi ştim că sus mai sunt câtiva oameni. Şi o iau pe una dintre poteci, casele sunt foarte departe una de alta, deci trebuie să aleg…

În lumea lor, nu e timp şi nici firesc să te documentezi. Dar e obligatoriu să devii precum ei, să uiţi de confortul lumii tale şi să trăieşti cu ei.

Când au început să apară primele reacții de la oameni care vor să ajute? Care a fost scânteia?

Dite Dinesz: Pe TVR1 se difuza episodul Mehedinţi, cu Vasile şi Petre. Prietena mea, Oana Romocea, primul voluntar Izolaţi in România care a construit şi îngrijit pagina de Facebook a seriei, imi scrie că e incredibil câte reacţii avem pe pagină… amândouă scriam, dar nu mai făceam faţă: sute de mesaje de compasiune, lacrimi, îndemnuri să ii ajutăm.

Eram la filmări, episoadele se difuzau pe post şi datorită telespectatorilor, generozităţii lor, am oprit totul, am plecat din nou in Mehedinţi, încărcată cu pachete venite de la telespectatori.

Au fost primele pachete…prima mea experienţă de jurnalist social…filmăm, dar şi dăruiam, în numele oamenilor buni din faţa televizorului… filmam şi plângeam, de bucurie că descopeream România oamenilor buni, cei care m-au trimis din nou în Mehedinţi cu pachete, de durere adâncă când îi vedeam cum se bucură pentru un borcan de dulceaţă…

Şi ce părea imposibil a fost uşor, până la urmă. Marius Danci, autorul imaginilor, dar şi şofer, cu maşina plină până in tavan de pachete, mă întreabă cine le cară până la casa oamenilor..noi, zic eu…

Stiam amândoi că dacă trebuie să ajungem, o să reuşim…Aveam prea mulţi oameni buni alături, ca să nu reuşim.

De unde ai avut reacții? Ce fel de ajutoare au venit pentru cei izolați?

Dite Dinesz: Anul trecut, inainte de Crăciun, m-am gândit că telespectatorii se vor bucura să ştie că urcăm la ei. Că vor vrea cu siguranţă să le dea un semn de apreciere, cât un pachet de mare…Şi mari şi multe au fost semnele lor, spre marea mea bucurie şi recunoştinţă.

Pentru că trebuie să spun că am două datorii pe lumea aceasta atât de mari că nu le voi putea şterge vreodată, pentru telespectatori şi pentru ei, oamenii din România izolată. Ambii ne-au arătat ce nu ştiam că există. Că dincolo de ceea ce se vede, mai e ceva.

Unii il numesc suflet, alţii omenie. Ştiu sigur că e o energie, care a rezultat din întâlnirea celor două lumi, că de ambele părţi s-a dat şi s-a luat în acelaşi timp, mai mult decât ce se vede, pachete şi vorbe.

Iar despre reacţii… au semnături din toată lumea.Tineri şi comunităţi de medici, notari, profesori, studenţi…Le sunt profund recunoscătoare pentru generozitate şi omenie.

Cum au ajuns ajutoarele la ei?

Dite Dinesz: Anul trecut, 400 de pachete. Anul acesta, 500. În toata România au ajuns pachete din toată ţara, nu a fost regiune pe care să nu o regăsesc pe formularul de înscriere. Şi Europa a fost toată, dar şi America şi Australia.

Decembrie e luna cea mai scurtă pentru mine... fuge timpul şi nu am timp... să răspund la toate mesajele, să descurc pachetele care au ajuns sau întârzie, să verific cine nu a primit…

Povestea începe pe pagina de Facebook Izolaţi in România. Ce m-aş face fără Oana Romocea, vorba cântecului, nici nu imi pot imagina…Nu trece zi să nu vină un curier cu un pachet. La Timişoara sau la Oradea, acolo unde anul acesta au venit pachetele din Europa. De ce la Oradea… la inceput, telespectatorii, un grup fascinant de tineri, au devenit prieteni şi voluntari.

La Deva alţi voluntari şi prieteni, au adunat pachetele la un loc. La Dublin a fost centrul, anul acesta. Vei zice sigur, de ce Dublin…O prietenă tare bună, Daniela Jurj, româncă ce departe de casă a sărbatorit 1 Decembrie cu alţi 200 de români în port popular, s-a oferit să fie ea cea care le scrie donatorilor, unde să trimită pachetul, pentru cine e, cum e omul care îl primeşte. Suntem amândouă, de fapt, ca un om, mereu aproape, pe mail, telefon, din oră in oră, dar cu putere de 10 oameni… dar numai acum, în decembrie, pentru noi, Crăciunul e în fiecare zi şi e om.

In fiecare pachet vedem o lumină aparte, nu e chip, dar e mult suflet. Cât de plin de omenie trebuie să fii, să gândeşti in amănunt un pachet, să îl aduni, să îl duci la poştă sau la curier, pentru un om pe care tu nu il ştii, dar îl iubeşti pentru ceea ce e el.

Ajungi în munți la oameni care sunt singuri, nu au mai văzut de mult alte persoane. Cum reușești să nu te implici emoțional? Sau reușești să nu te implici emoțional?

Dite Dinesz: Când nu ai informaţie, adică acea documentare de care pomeneai la început, singurul tău colac de salvare e emoţia. Fără ea, nu urc nicio potecă. Sunt împlintă după o zi de filmare în care am plâns. În care, inexplicabil, am fost fericită, fără un motiv anume sau cum socotim noi aici jos, pentru ceva anume. În care mi-a fost frig, aşa cum le e şi lor. În care nu am mâncat nimic fiindcă am uitat, dar nu mi-a fost foame.

E emoţie si când trebuie să simt incotro să o iau. Ce să aleg, între poteci. E emoţie când ajung acasă, în Timişoara, văd bulevarde şi multe maşini, nu mă regăsesc de parcă aş fi fost mult, tare mult plecată în altă lume, deşi am lipsit doar 4 zile... Mi-e dor de ei şi imi imaginez că mai sunt şi eu în clasa cu 3 elevi sau că urc o potecă.Toate sunt emoţii, eu le caut şi nu trag podul după mine… e o stare cronică, de acum, această legătură.

Cum te primesc?

Dite Dinesz: O bătrână, ieri. Marius filma, eu ascunsă la geam. Ea despacheta ce a primit. Consider că pot intra in casă, să nu intru in cadru... mă vede însă şi sare în braţele mele…Pur şi simplu, s-a agăţat de mine..

Da, sunt un om tare fericit, să primesc atâta iubire, mă tem de multe ori că nu o merit, că e dar cu care nu mă port cum trebuie, că nu dau destul mai departe… Deci nu am cuvinte pentru primirile lor. Dar am imagini pe care le veţi vedea pe TVR 1, de Crăciun.

  • Dite Dinesz, cu rucsacul în spate, în căutare de povești
 

Care a fost povestea care te-a marcat cel mai tare?

Dite Dinesz: Port cu mine cuvintele lor. Multe…Ferice de sufletul mare intr-o casă mică. Vai şi amar de sufletul mic, într-o casă mare. Să nu fii rău. Ca să fie pe lume numai un om rău, nu doi. Fără rău, nu e bine… Nu aş putea să aleg. Pentru că toate au aceeaşi valoare pentru mine. Aşa trebuie să fie. E musai...

Eu sunt doar o legătură. Şi trebuie să leg mereu cu aceeaşi dragoste. Desigur că unele întâlniri m-au zguduit mai mult. Le scriu acum într-o carte, le veţi regăsi acolo, dar cu acelaşi gând, că fiecare zi a adus altceva in mine.

Care a fost cea mai impresionantă reacție?

Dite Dinesz: „Doamnă, numai dumneavoastră ne mai căutaţi…” - Cea mai tristă!

Ce lecții ai învățat de la ei?

Dite Dinesz: Cea mai simplă lecţie. Nu te teme să iţi fie frig. Că numai aşa te bucuri, când intri în casă!

Cum ti-ai dori sa se dezvolte mai departe proiectul Izolati in Romania, și ca program TV, dar și pe alte zone?

Dite Dinesz: Lucrăm la o nouă serie Izolaţi in România, aceeaşi echipă..Marius Danci - imagine, Constantin Buţă - montaj şi eu. Adică trei…Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al lor, oamenii din munţi, va fi curând la TVR 1. Nu am planuri, dar ascult cu mare atenţie in jurul meu, tot ce vine. Aşa e şi pe potecă. Te uiţi cu atenţie in jur şi faci linişte, să poţi auzi…liniştea, sufletul tău, altceva sau un strigăt de ajutor.

Proiectul editorial Paginademedia.ro Facem România bine este susținut de MedLife


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri 

Citește și:

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu