Skip to main content

10 ANI. Filmul unei ședințe furtunoase! Cu urlete, îmbrânceli și multe demisii. De 1 aprilie. Noaptea în care Răzvan Cornețeanu a ieșit din presa mare

 
10 ANI. Filmul unei ședințe furtunoase! Cu urlete, îmbrânceli și multe demisii. De 1 aprilie. Noaptea în care Răzvan Cornețeanu a ieșit din presa mare
Sursa: Colaj EVZ

10 ani de Paginademedia. Sigur nu este o farsă? Asta se întrebau toți cei care deschideau Paginademedia.ro pe 1 aprilie 2010. Era incredibil, dar cât se poate de adevărat.

În noaptea de 1 aprilie 2010, Răzvan Cornețeanu, managerul care pusese pe picioare Adevărul Holding, își dădea demisia. O demisie după dispute aprinse cu Dinu Patriciu și după contre aproape de o dispută fizică cu Peter Imre, cel pus de Dinu Patriciu în fruntea grupului.

O demisie urmată de alte demisii: toată echipa lui Cornețeanu pleca odată cu el.

Paginademedia.ro vă prezintă filmul ședinței furtunoase din 1 aprilie 2010, un articol pentru care documentarea a început aproape de miezul nopții și s-a încheiat spre dimineață.

O ședință după care Răzvan Cornețeanu, până atunci unul dintre managerii de top din media, a ieșit din presa mare. A revenit, ca acționar minoritar la HotNews (fără poziție de decizie) și în alte câteva proiecte online. În anii următori, a încercat și politica (a candidat la primăria din Tărtășești, unde locuiește), dar și televiziunea (ca moderator la Nașul TV).

1 aprilie 2010, ora 2.00. Noaptea. Răzvan Corneţeanu a ieşit pentru ultima dată din biroul de director general al Adevărul Holding. După o şedinţă furtunoasă, de cinci ore, cu momente de tensiune ajunse la maxim, Corneţeanu şi-a dat demisia. De astăzi, nu mai vine la birou. Dinu Patriciu preia interimar funcţia de preşedinte.

Alţi aproximativ 10-15 oameni şi-au depus demisiile, după o şedinţă în care Peter Imre a fost la un pas să sară la Răzvan Corneţeanu, iar fiul vitreg al lui Dinu Patriciu l-a invitat afară, ca pentru o confruntare directă, pe managerul de la Adevărul Holding.

Paginademedia.ro vă prezintă filmul incredibil al unei şedinţe furtunoase, în urma cărora şi-au depus demisiile, printre alţii, Grigore Cartianu, redactor şef al ziarului Adevărul şi Laurenţiu Ciocăzanu, director editorial Adevărul. O şedinţă uluitoare pentru cei care au luat parte la ea.

Filmul evenimentelor:

  • Seara, Răzvan Corneţeanu merge la Dinu Patriciu în birou, pentru o discuţie legată de bugete. Proprietarul Adevărul Holding îi reproşează lui Răzvan Corneţeanu menţionarea lui Sorin Roşca Stănescu (finul lui Patriciu) în comunicatul de presă prin care Adevărul Holding acuza interzicerea în tarabele Acces Press a publicaţiei Kamikaze. Discuţia s-a aprins. "Ori te suspend, ori îţi dai demisia", i-ar fi spus Patriciu lui Corneţeanu.
  • După o discuţie cu Dinu Patriciu, revenit în biroul lui, Corneţeanu convoacă la o şedinţă 15 oameni din managementul companiei, de la editorial la vânzări.  Cei mai mulţi dintre ei îşi vor anunţa demisiile după câteva ore.
  • Corneţeanu începe şedinţa. Este puţin trecut de ora 19.00. După nici 10 minute, în birou intră Dinu Patriciu, însoţit de fiul lui vitreg, Andrei Ştefan, de Peter Imre, de Claudiu Constantinescu, de asistenta lui şi de consilierul juridic.

Ce este cu ei?”, ar fi întrebat Corneţeanu.
Patriciu: Sunt invitaţii mei.

Corneţeanu: În ce calitate?
Patriciu: E viitorul management de la Adevărul.

  • Discuţia se aprinde şi urmează un şir de reproşuri, atât din partea lui Răzvan Corneţeanu şi a echipei de la Adevărul către Dinu Patriciu, cât şi invers. Dinu Patriciu reaminteşte de Sorin Roşca Stănescu. Spiritele se încing.
  • Răzvan Corneţeanu contestă calităţile de manager de presă ale lui Peter Imre. “E un nume legat mai mult de scandaluri”, s-ar fi spus în şedinţă. “Peter Imre nu ştie ce este presa”. Din sală: "Ce încredere să avem într-un om care intră îmbrăcat în jacuzzi la emisiunea lui Mândruţă".
  • Ieşi afară din biroul meu. Nu ai ce căuta aici”, s-a auzit la un moment dat din birou vocea lui Corneţeanu. Era pentru Peter Imre. Imre, enervat, s-a apropiat la o palmă de Corneţeanu. Intervenţia celorlalţi a oprit însă startul unei dispute fizice.
  • Dinu Patriciu încearcă să explice situaţia: grupul s-a dezvoltat, a crescut şi a ajuns la un nivel la care este nevoie de un alt sistem de conducere. “De ce, dacă totul merge bine?”, s-a întrebat. “Aşa trebuie”.
  • În discuţie apar cifre: 8 milioane de euro ar fi profitul Adevărul Holding numai din cărţi anul trecut. Anul acesta se preconizează 16 milioane de euro.
  • Hai afară cu mine” ar fi spus, bărbăteşte, la un moment dat, fiul vitreg al lui Dinu Patriciu, Andrei Ştefan, către Răzvan Corneţeanu.
  • Pentru Răzvan Corneţeanu am venit la Adevărul Holding”, au spus participanţii la şedinţă. “Ne era bine atunci la Ringier”. O parte din ei au demisionat şi urmare a şedinţei.

Printre demisionari (parte dintre aceştia nu au fost la şedinţă):

Grigore Cartianu - redactor şef Adevărul

Laurenţiu Ciocăzanu - director editorial Adevărul

Hadrian Mateescu – director executiv Adevărul Holding

Nicoleta Anton - director financiar

Dana Turlac – director publicitate

Adrian Dinu – director publicitate

Ioana Voicu – director divizia carte

Adriana Vlăsceanu – asistent general manager

Robert Shorr şi Augustin Popa – directorii operaţiunilor din Ucraina

  • Răzvan Corneţeanu propune ca a doua zi (astăzi) să vină ca să anunţe echipa Adevărul Holding despre plecarea sa. Dinu Patriciu nu este de acord.
  • Întrebare din rândul participanţilor la şedinţă: “Acum trei ani, spuneaţi că Răzvan Corneţeanu este cel mai bun manager de presă, acum aduceţi un vânzător de ţigări. De ce?” Patriciu: “Şi acum sunt de aceeaşi părere, doar i-am oferit lui Răzvan Corneţeanu o formulă”.
  • Lui Dinu Patriciu i se reproşează că a încercat să intervină în editorial, cu un text. "Ce o să ajungă trustul de presă?"
  • Dinu Patriciu spune că noul director general este Peter Imre. Ulterior, spune că el însuşi va conduce interimar operaţiunile Adevărul Holding, în calitate de preşedinte.
  • După cinci ore aprinse, după miezul nopţii, şedinţa se termină. Răzvan Corneţeanu îşi dă demisia.

Citeşte şi:

Citește și:

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Trebuia sa il dau afara pe Razvan, ca isi facuse plinul pentru 3 vieti si era normal sa mai manance si altii. Apropo, nu-s mort cum cred fraierii - pai, la banii mei imi permit sa imi transplantez si ficatul lui Messi, si aia (Doamne Iarta-ma!) a lui Rocco Sifreti. Daca sunteti curiosi ce mai fac - sunt pe un iaht ini mijocul Pacificului, joc table cu Elvis Presley. Mama ce bulan are asta, a dat doi de 6-6 si un 3-3...
  • @tornado, de acord. cartianu a facut prapad pe oriunde a trecut. pacat de cei care au avut incredere in el.

    pe de alta parte, mi-e greu sa cred a totul a pornit de la mentionarea numelui penalului srs in comunicat... si e incredibil ca un patron trebuie sa negocieze cu angajatii numirea unui manager... bre, sunt patron, pun pe cine vreau eu, bun, prost, e dreptul meu, nu dau explicatii angajatilor pentru deciziile pe care le iau.
  • Petrișor, două chestiuni vitale trebuie aduse in context:
    1. Pt marele deontolog Grigore Cartianu noaptea si banii au fost sfetnici excelenti: a revenit asupra demisiei a doua zi dimineață, cu puteri sporite si cu o leafa de 10.000 €, nenorocind Adevarul. Si-a scos pe gratis cartile despre Revolutie hamalindu-i pe baietii de la Recorder si pe alti colegi si a falimentat Divizia Carte publicand Rahan si alte bazaconii. Slugarnicia acestui țărănoi sublim față de Imre a atins cote paroxistice, acceptand orice aberatie a sa.
    2. Peter Imre n-a fost decat un intrus plin de conexiuni sulfuroase. Avea salariu de bancher, 50.000 € lunar, el fiind un semidoct care rupea tastatura cand scria replici pe siteul asta. Publicatiile au devenit jucariile lui, a adus tot felul de pafariști de la Philip Morris care au dezarticulat pas cu pas intreg holdingul.

Trimite un comentariu