AUDIENTE. Prima ediţie Roata norocului de pe Kanal D, audienţe apropiate de Pro TV la nivel naţional, dar mai slabe pe targetul comercial
Monitorul Oficial: Dan Matiescu, numit administrator unic si director general Intact Advertising încă un an
O jurnalistă din Siria care a instruit o sută de reporteri, premiată pentru etică şi curaj de Reporteri fără Frontiere şi France Presse
La aproape un an de la declaraţia că a fost ofiţer sub acoperire, Robert Turcescu revine în presa scrisă. Va avea interviuri zilnice în Evenimentul zilei
Instanţa a aprobat insolvenţa Prima TV. Până când se pot înscrie la masa credală cei care au de primit bani de la postul lui Cristian Burci
VIDEO. Cum explica acum 15 ani Sorin Psatta clientului Antena 1 că nu e bine să schimbe sloganul Mereu Aproape. Lucian Georgescu: Antena 1, fiţi ceea ce sunteţi, altfel pierdeţi. “Bizonul electoral” nu e chiar atât de tâmpit
Campionatul Spaniei se va vedea şi pe Dolce Sport. Două canale sportive din România au Primera Division în grilă
AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat la meciul Steaua - Rosenborg. Pro TV, audienţe de câteva ori peste următoarele locuri cu partida de fotbal
Creditorii Mediafax: ING, cea mai mare creanţă la compania lui Adrian Sârbu, aflată în insolvenţă: trei sferturi din suma totală. Care sunt datoriile totale
SEARĂ ÎMPĂRŢITĂ. Las Fierbinţi, cifre de trei ori mai mari decât Antena 1. Te pui cu blondele, primul loc la oraşe şi pe naţional
Procesul CNA – Laura Georgescu, Pinalti, Hrebenciuc, Narcisa Iorga se judecă în septembrie. Când e termenul
Doina Gradea, amintiri din Pro TV: Motivul real pentru care a plecat Florin Călinescu de la postul lui Sârbu
Active Watch: „Blocarea site-urilor de jocuri de noroc neautorizate constituie o măsură de cenzură a conţinutului online”
ANALIZĂ DIGITAL MARKETING. iPhone vs. iPad. Câte afişări generează cele două dispozitive în Europa Centrală şi de Est
Dragoş Pătraru, despre Starea Naţiei: Ni s-a spus că se vrea emisiunea asta, mai ales că se fac cifre de audienţă de zece ori mai mari ca înainte. Dar ni s-a mai zis „O vindeţi voi“
Dana Mladin, producător Next Star: Am stabilit încă din timpul filmărilor pentru cel de-al 5-lea sezon că urmează să ia o pauză. Când revine programul
Cât va costa preluarea, transportul si difuzarea in tara a programelor Radioului Public în următorii patru ani. Aproape 40 de milioane de euro pe an, bani de la buget