Skip to main content

FACEM ROMÂNIA BINE. Cristian Lupșa, 10 ani de DoR. Povestea unei reviste de ...povești. Decât o Revistă.

 
FACEM ROMÂNIA BINE. Cristian Lupșa, 10 ani de DoR. Povestea unei reviste de ...povești. Decât o Revistă.
Foto: Alex Gâlmeanu - alex.ro

FACEM ROMÂNIA BINE. În aprilie se fac 10 ani de când Cristi Lupșa lucra în cafenele alături de alți 4 prieteni care își propuseseră să facă Decât O Revistă. Chiar asta și doreau să facă: o singură revistă, un singur număr, cu un nume care să ironizeze nivelul de profesionalism de pe piață.

Publicitate

S-au strâns la o bere și au decretat: facem "decât" o revistă. "Decât" un număr adică.

Lupșa a povestit momentul, într-un interviu dat acum câțiva ani pentru Ziarul Metropolis:

"Într-o seară ne-am strâns la o bere: eu, care eram atunci la Tabu, Gabi Dobre și Sebastian Ispas, care erau la Esquire, Lavinia Gliga, de la Marie Claire.

Eram ușor morcoviți pentru că venisem de la o conferință unde se vorbise despre designul revistelor din România, care erau „neîngrijite, neatente” etc.

Ne-am zis: „Băi, stai un pic, ăsta face mișto de locurile noastre de muncă!” După care ne-am dat seama că are dreptate.

Și ne-am zis: „Hai să facem noi o revistă, așa cum vrem noi, unde nu ne poate zice trustul că n-are resurse, n-are timp sau n-are interes. O facem o singură dată, să arătăm că se poate.”

Revista a prins și nu s-a oprit la acel singur număr, unul care îl avea pe copertă pe Mihai Dobrovolschi:

Astăzi, un deceniu mai târziu, Lupșa e singurul care a rămas full time la DoR, un produs care a mers dincolo de print, transformându-se într-o adevărată organizație media care produce jurnalism independent, de calitate în mai multe formate de la clasicul print, până la podcasturi și conferințe.

Decât o Revistă își întinde sediul în 2 apartamente din inima Bucureștiului. Confort sporit față de mesele din cafenelele în care lucrau în urmă cu 10 ani 5 prieteni cu același crez. Acum ședințele de redacție se țin într-o sală specială în care tronează o tablă cu subiectele la care lucrează pentru fiecare număr cei 25 de membri ai redacției.

Cum arată DoR după 10 ani? Foarte diferit spune Cristi Lupșa, care o definește drept un "complet alt animal".

“DOR înseamnă revista tipărită pe care o știe lumea, înseamnă Școala 9 care este o publicație strict digitală, înseamnă conferința The Power of Storytelling, înseamnă o grămadă de evenimente sub brandul DOR, înseamnă podcasturi. Deci înseamnă așa de multe lucruri, încât e un complet alt animal."

De la 5 oameni care făceau voluntar în cafenele o revistă, suntem 25 de oameni care fac fulltime toate chestiile astea și mai multe.”

Cu o plajă de public largă, cu vârste între 16 și 60 de ani, cu o poziționare mult mai clară decât la început - când spui Cristi Lupșa și DOR, spui Storrytelling - proiectul de la bere a ajuns o organizație media care începe să mizeze pe susținerea din partea comunității. Aici este salvarea. Susținere de care s-a bucurat în special la finalul anului când au anunțat că se confruntă cu probleme de cashflow.

Cum au reușit să evite un dezastru financiar? Au fost transparenți cu redacția și cu cititorii lor. Au vorbit deschis despre momentul de criză, au căutat idei și au mers mai departe.

Cum a fost abonamentul "pe viață": 750 de lei plătiți odată pentru a avea DoR permanent. DoR își continuă drumul. "Am supraviețuit celei mai dificile perioade financiare din ultimii ani, chiar dacă n-am ieșit cu totul din vale.

Cristi Lupșa a povestit atunci public situația de criză, într-un exercițiu de transparență pe final de 2018:

"Momentul în care ne aflăm acum din punct de vedere financiar, de exemplu, e printre cele mai vulnerabile de-un timp încoace.

Deciziile din ultimele 12 luni ne ajung din urmă. Am renunțat la multe proiecte făcute pentru branduri ca să concentrăm pe jurnalism.

Am schimbat contractele ca formele de angajare să fie cele mai favorabile posibile pentru echipă. Am crescut echipa ca să acoperim goluri de competență.

Am cheltuit să creștem și am cheltuim să obținem cele mai bune resurse - mai ales la evenimentele mari. Iar cheltuielile, mai ales în media de nișă, se fac mult mai ușor decât încasările. La DoR am încercat mereu să nu întârziem plata facturilor și salariilor. Însă companiile partenere nu gândesc la fel - de la distribuitori și până la sponsori mari, toți întârzie, uneori luni întregi.

A revenit, tot public, tot transparent, ca să spună cum au trecut peste moment:

Am avut conversații cu firma noastră de contabilitate și cu un consultant fiscal: ambele părți ne-au confirmat că rulăm în pierdere. Așa am terminat și 2017, așa vom termina și 2018. Niciunele nu s-au sfiit să folosească cuvântul „grav”.

Până la urmă, anul s-a terminat OK. Iată ce am făcut și n-am făcut:

• Am pornit de la premisa că nu vom înceta niciun contract de muncă. Așa s-a și întâmplat.

• Am discutat în echipă plusurile și minusurile transparentizării situației noastre, atât intern (de la echipa de management către toți), cât mai ales extern. Am căzut de acord că e o lecție nu doar pentru noi, ci pentru oricine încearcă o aventură antreprenoriale în industrii creative, unde produsele sunt scumpe, adesea cu costuri ascunse, piața e mică și marjele de profit spre inexistente;

• Am făcut un challenge intern: le-am spus celor 20+ de oameni din echipă să se împartă în grupuri mici și să bea cafele/vinuri, orice, și să coacă moduri de a strânge bani. Au făcut-o și rezultatul a fost peste 100 de idei cu care am umplut o tablă (ai văzut-o la începutul acestui material).

• Am declinat și aplicat câteva dintre ideile echipei (mai ales abonamentul pe viață) și am accelerat în noiembrie și decembrie vânzarea de abonamente via shopul online al DoR. Transparența noastră legată de situația financiară a ajutat, căci mulți dintre membrii comunității au vrut să se implice

• În practică, am încasat din vânzări de abonamente și produse de pe shopul DoR100.000 de lei în ultimele două luni — de la 1 noiembrie până la final de decembrie. Prin comparație, între 1 septembrie și 30 octombrie am avut pe shop încasări de 25.000 de lei.

• Sigur că n-a fost suficient: a fost nevoie și să împrumutăm asociația cu bani, însă sper că în 2019 vom reuși să returnăm cei peste 100 de mii de lei împrumutați.

• Am presat partenerii care întârziaseră cu plăți.

• Am trimis mai multe aplicații pentru granturi internaționale, care sperăm că se vor concretiza."

Paginademedia.ro prezintă povestea proiectului Decât o Revistă în cadrul proiectului editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în care aproape „se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - și să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa așa cum trebuie să fie făcută. Și cum (încă) se mai face. Poveștile unor proiecte media și ale unor oameni care își fac treaba cu respect pentru public și pentru meserie. Curat.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susținut de MedLife.

Paginademedia.ro: Cum arată DOR după 10 ani?

Cristi Lupșa: DOR după 10 ani arată foarte diferit. Acum 10 ani ne-am strâns un grup de oameni cu experiență de scris ca să facem o revistă care trebuia să fie diferită. Altfel nu ne băgam. Acum DOR înseamnă revista aia tipărită pe care o știe lumea, înseamnă Școala 9 care este o publicație strict digitală, înseamnă conferința The Power of Storytelling, înseamnă o grămadă de evenimente sub brandul DOR, înseamnă podcasturi.

Deci înseamnă așa de multe lucruri încât e un complet alt animal. De la 5 oameni care făceau voluntar în cafenele o revistă, suntem 25 de oameni care fac fulltime toate chestiile astea și mai multe.

Din cei 5 oameni, am rămas eu fulltime și Lavinia part-time, pentru că nu mai locuiește în oraș. La început mai erau: Ray, care era art directorul nostru și încă mai locuiește în România și face cărți; Gabi Dobre, care lucrează în Energie și Sebastian Ispas, care s-a mutat înapoi acasă, la Târgu Mureș.

Dintre cei care au contribuit la primul număr, unii mai sunt aici, cum e Jo, cum e Sorana. Au rămas sub umbrela mare destul de mulți.

S-a pierdut din entuziasmul tău pentru implicare editorială odată cu preluarea business-ului?

Cristi Lupșa: Nu mai am atât de mult timp cât mi-aș dori pentru munca editorială. De scris nici nu se mai pune problema. Ca să îmi găsesc timp de editat fur de altundeva, de la manangement.

Entuziasmul nu a dispărut, trebuie să vedem cum poate fi temperat și folosit util. Nu mai pot fi un editor full time, deși este unul din spațiile pe care le acoperim greu.

România nu e o piață pe care sunt editori. Nu mă refer la oameni care pot să corecteze un text, mă refer la oameni care pot să îl facă mai mult decât e pe parcursul documentării.

Texte memorabile: Reconstituirea tragediei din Colectiv

Cât durează să faci un text cap-coadă ca la carte?

Cristi Lupșa: Nu vreau să creadă lumea că tot ce poate face un jurnalist care își ia mai mult timp, iese bine. Dacă tragem linie, după ce trece ceva timp, ne dăm seama că din 10-12 texte dintr-un număr, dacă ești norocos sunt 2-3 de care îți vei aminti că le-ai publicat în numărul ăla peste 4-5 ani.

Și atunci, acelea sunt texte unde procesul de lucru este foarte strâns între reporter și editor. E un proces în care editorul, chiar dacă nu face teren, știe la fel de multe lucruri ca reporterul.

Irina Tacu e la Craiova să scrie despre Selly. Eu i-am spus Irinei hai, a sosit momentul, Selly face 18 ani la sfârșit de februarie, acum e momentul.

În momentul în care Irina scrie, eu aș vrea să nu editez în prima fază ce a scris, ci ce NU a scris. E foarte multă comunicare 1 -1.

Înainte să scrie un cuvânt formal sub formă de draft, am vorbit foarte mult în redacție despre ce caută, am pasat video-uri, de fiecare dată când s-a văzut cu el pe teren a scris foarte repede la sfârșitul zilei ce s-a întâmplat. E un proces în timp real.

În momentul în care a scris, eu știu tot ce a văzut și ce a trăit pe teren și pot să îi aduc aminte cât de entuziasmată a fost.

Scopul meu ca editor e să îi aduc aminte Irinei de lucrurile pe care le-a văzut și le-a auzit pe teren și care s-ar potrivi mai bine.

Există un text memorabil în cei 10 ani?

Cristi Lupșa: Sunt mai multe. Reconstituirea pe care am făcut-o după Colectiv, când am încercat să arătăm ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Acolo a fost o muncă de echipă făcută într-o lună.

Zeci de oameni, sute de pagini de documente. Am cel puțin 2-4 texte în cei 10 ani pentru care mi se pare că a meritat să facem tot ce facem.

Unul dintre textele prin care ne-am dat seama ce putem face odată ce ajungem la un anumit nivel de experiență, e textul Echilibru, despre o fată care a murit într-o tabără studențească brusc.

De obicei, textele care îmi rămân mie reușesc să reconstruiască foarte bine și foarte vizual o realitate pe care fie am trăit-o, fie nu, dar reușesc să spună și ceva mai mare despre ce trăim, pierdem sau e între noi. E ceva care vorbește despre o idee mare.

Îmi place mai mult să lucrez cu oameni cărora le pasă foarte tare de anumite subiecte

Cât de greu își impune editorul opinia atunci când reporterul nu e de acord cu el?

Cristi Lupșa: Există disensiuni. Unde încerc să nu impun opinia mea e de obicei la scris. Încerc ca editarea mea să nu fie la nivel de intrat în propoziții. Avem destul de puține ciocniri legate de text în sine. Ciocnirile noastre sunt uneori pe structură. Genul ăsta de disensiuni le mai avem.

DoR a crescut în 10 ani și a mers pe afinitățile oamenilor care îl fac. Cum s-a transformat mai exact?

Cristi Lupșa: DOR are acest noroc că s-a definit din start foarte generalist. Îmi place mai mult să lucrez cu oameni cărora le pasă foarte tare de anumite subiecte. 

Dacă faci reportaje sau chestii care mănâncă timp și nervi și energie este o complet altă experiență să lucrezi cu cineva care are o nevoie/o plăcere de a fi într-un anumit subiect. Să ai un om absolut obsedat de un anumit subiect mi se pare un mare câștig.

Am rămas destul de eclectic. Nu am reușit încă să plasez colegilor mei subiecte legate de curiozități pe care le am și sunt mai greu de vândut. Mă interesează la fel de tare politicienii din noul val cum mă interesează Delia.

Cât de fidel a rămas publicul DOR după 10 ani? Cum atrageți generația nouă?

Cristi Lupșa: Nu am reușit niciodată să facem niște măsurători atât de exacte. Știm că ne-au părăsit oameni pe parcurs, cum știm că ne-au descoperit oameni pe parcurs.

Știm că avem abonați care au 60 de ani și că avem abonați care au 16. Rămâne un plus mare că există această diversitate. E un minus poate ca model de business pentru că e o chestie dificil de vândut pentru că ești așa de pentru toată lumea încât riști să nu fii pentru nimeni.

Poate ar trebui să facem ceva mai multă cercetare. Probabil nu avem așa de mult public foarte tânăr pentru că ei sunt pe youtube.

Mulți oameni ne-au descoperit valoarea în momentul în care au început să se apropie de 30 de ani.

Noi am fi ok dacă noi am îmbătrâni dar revista ar rămâne chestia aia pe care o descoperi pe măsură ce devii adult care participă în societate mai mult decât primul job sau facultate.

Ne dăm seama din feedback că răspunem unei nevoie neexprimate de ajută-mă să înțeleg o chestie complexă.

Publicul pentru podcasturi făcute în România e destul de mic

Sunteți formatori sau facilitatori de opinie?

Cristi Lupșa: Ultimii 2-3 ani au fost despre a ne asuma faptul că ar trebui să ajutăm puțin oamenii să descopere niște instrumente, odată ce au văzut ceva.

Jurnaliștii nu pot niciodată să schimbe de unii singuri nimic, dar pot ajuta oamenii să afle niște chestii destul de simple. Sunt oameni care și-au deschis o firmă și nu știu să o închidă. Sunt studenți care nu știu care sunt drepturile lor.

Rolul tău ca jurnalist este să și vezi din afară un subiect și să-l execuți, dar și să vezi ce nevoi punctuale poți să rezolvi pentru publicul tău și să le împachetezi într-o poveste.

Cum funcționează podcastul? Cum e primit de publicul DOR?

Cristi Lupșa: Noi facem Pe Bune de 3 ani. Am făcut 2 podcasturi mai narative. Publicul pentru podcasturi făcute în România e destul de mic. Pe Bune are la un episod bun 3500 de oameni care îl ascultă, ceea ce nu e puțin, dar nu are nicio legătură cu ce cifre se vehiculează în Vest sau în State, unde boom-ul ăsta există de 4-5 ani și s-au creat întregi companii care doar asta fac.

Pe Bune e un produs sustenabil. Nu e profitabil. Îi crește vizibilitatea, audiența și posibilitatea noastră de a aduce la microfon oameni tot mai cunoscuți, dar e în continuare un fenomen de nișă.

Eu cred că ține de obicei. Rămâne de văzut dacă românii vor să ia audio cu ei în urechi. Nu avem o istorie foarte mare de jurnalism de radio care trece de știri. Zona audio are posibilitatea de a face lucruri pe care nu poți să le faci nici în scris, nici vizual.

Este un obicei care are nevoie de timp ca să se formeze, dar merită încercat. Eu cred că puterea zonei audio bine folosite este enormă.

Realist vorbind însă, cifrele sunt mici. Nu am nicio problemă de a fi într-o nișă. Anul ăsta toată lumea vrea să facă podcasturi. E un podcast de interviuri făcut în debara, la noi în redacție.

Un buget pentru un sezon de podcast de reportaje afară trece de 500.000 de dolari.

Criza: DOR a cheltuit mai mult decât a reușit să aducă înapoi. Azi suntem bine

În octombrie ați evitat un dezastru financiar despre care ați ales să vorbiți transparent. Ce s-a întâmplat?

Cristi Lupșa: În momentul în care faci atâtea proiecte, există niște inegalități. Școala 9 e un proiect finanțat integral de o companie. Asta înseamnă că echipa e protejată.

Oamenii nou angajați au venit pe un grant de la Fundația Româno-Americană și pornim în curând o verticală de jurnalism pe dezvoltare rurală și ecoturism. Sunt niște oameni ale căror salarii sunt protejate.

Ce ni s-a întâmplat în noiembrie a fost o chestie în care DOR a cheltuit mai mult decât a reușit să aducă înapoi. Azi suntem bine, dar pe hârtie dacă o să continuăm așa, nu suntem bine până la sfârșitul anului.

Cristi Lupșa, exercițiu de transparență (1): Scrisoare de la editor, la 9 ani de la primul DoR

Cristi Lupșa, exercițiu de transparență (2). Cum a evitat DOR un dezastru finaciar

Cum poți lucra sub o astfel de presiune?

Cristi Lupșa: Ce lipsește foarte mult în media independentă românească este susținerea conținutului. Trebuie construite resurse, culturi organizaționale.

Asta e foarte important pentru noi acum: cum puteam crea o organizație care poate să ducă mai multe proiecte în care să își găsească locul mai mulți oameni și să le ofere un loc de muncă provocator, în sensul în care îi poate ajuta să își îndeplinească misiunile în viață.

Pentru România lui 2019, presiunea va fi permanent acolo și e o luptă constantă între siguranță și risc și presiune și relaxare.

Cum ai simțit din partea colegilor solidaritatea?

Cristi Lupșa: Le-am spus că s-ar putea să întârziem plata salariilor. Ce a fost minunat atunci și cred că asta e o dovadă că am creat aici o cultură organizațională, este că oamenii au spus că e ok.

Toată echipa a fost dornică să se implice și să găsească idei despre cum să strângem mai mulți bani decât am strânge în mod obișnuit.

Am fost doar puțin mai înverșunați în a promova ideea noastră de strânge bani din abonamente.

Încercăm să vedem care e limita și potențialul acestui trend internațional ca organizațiile media mici să se bazeze în foarte mare parte pe susținere din partea comunității lor.

Încercăm să nu luăm donații. Vrem să îți dăm ceva înapoi. Ne bucurăm dacă vrei să ne dai pur și simplu bani, dar pentru mine e senzația că ăsta ar trebui să fie butonul nuclear.

Proiectul editorial Paginademedia.ro Facem România bine este susținut de MedLife


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri 

Citește și:

 

 

Autor: Andreea Pietroșel

Trimite un comentariu